COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 69 din 13 februarie 2023

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară, la nivel național, 2 acțiuni operative și 43 de percheziții în dosare penale din domeniile combaterea crimei organizate și investigarea criminalității economice.

Într-una dintre cauze, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează percheziții domiciliare, în județul Ilfov și municipiul București, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Sibiu , Arad, Vâlcea, Vrancea și Galați, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Membrii grupului ar fi adăpostit și transportat migranți din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka.

Pentru transportul migranților, ar fi fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care s-ar fi aflat în proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care ar fi fost utilizate de societăți comerciale.

Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului ar fi încercat să scoată ilegal, din România, aproximativ 120 de migranți.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, în vederea audierii, aproximativ 30 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Pitești și serviciilor de combatere a criminalității organizate Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Galați, Vrancea și Arad, precum și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

De asemenea, la activități participă și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție din județele unde au loc perchezițiile și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.726 de evenimente, 2.396 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.330 circumscrise situațiilor de urgență.

Au fost prinși în flagrant 184 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 179 de fapte penale, și au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Totodată, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 32 de persoane.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 724 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind din oficiu.

De asemenea, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 861 de permise de conducere (dintre care 143 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 327 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 11.578 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4,5 milioane de lei.

Tot ieri, pompierii au desfășurat 7 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 2 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 150.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.103) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 79 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 17 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 8 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 114.987 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 25 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 47,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.385 de mijloace de transport și 72.333 de persoane, dintre care 6.487 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE