COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 288 din 7 mai 2022

În această dimineață, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziții domiciliare, în baza mandatelor emise de magistrați, pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul investigații criminale.

Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, efectuează percheziții domiciliare, la mai multe adrese din județ, într-un dosar penal de înșelăciune.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la aproximativ 140.000 de lei.

În cursul zilei de ieri, efectivele MAI au intervenit la 4.143 evenimente, 2.682 de intervenții fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.461 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului-ajutor medical.

Echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 155 de autori de infracțiuni care au săvârșit 156 de fapte penale. Totodată, polițiștii au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în ultimele 24 de ore, s-au dispus măsuri preventive pentru 77 de persoane. De asemenea, în urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 33 de autori în 28 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.854 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane lei.

Vineri, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 906 posibile infracțiuni, 21% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 647 de permise de conducere și retrase 274 de certificate de înmatriculare.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.226 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane. De asemenea, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 19 persoane aflate în situații de urgență.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, vineri, 160 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 20 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate efectivele IGSU au aplicat 577 de sancțiuni contravenționale în valoare de 136.500 de lei.

Niciun cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.345 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 17.465 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 889 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 61.5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.046 de mijloace de transport și 80.741 de persoane, dintre care 8.072 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE