COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 204 din 25 martie 2022

În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.464 de evenimente, dintre care 3.221 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 2.243 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Joi, 24 martie a.c., la nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate și înregistrate 896 posibile infracțiuni, peste 20,5% dintre acestea din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea misiunilor zilnice, în ultimele 24 de ore, au prins în flagrant 136 autori de infracțiuni, care au săvârșit 142  fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 65 de persoane și au fost depistate 19 de persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 44 de autori în 33 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 980 permise de conducere și retrase 299 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 11.429 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 4,3 milioane lei.

Tot în cursul zilei de ieri, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 220 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 31 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 693 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 316.002 lei.

De asemenea, polițiștii și polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.207 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 3 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență. Totodată, polițiștii au intervenit pentru a salva o persoană rătăcită/dispărută în medii ostile vieții.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.310 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 25 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 87,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.762 de mijloace de transport și 58.709 de persoane, dintre care 9.995 de cetățeni ucraineni.

                                                         DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE