COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 198 din 22 martie 2022

În această dimineață, la nivel național, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 17 acțiuni operative și 67 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, investigații criminale, combaterea criminalității organizate.

În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.410 de evenimente, dintre care 2.556 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.854 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea primului-ajutor medical.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 140 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 147 de  fapte penale. La nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 848 de posibile infracțiuni, peste 17% dintre acestea din oficiu.

Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 73 de persoane și au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 36 de autori în 34 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 654 de permise de conducere și retrase 308 certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 9.000 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane lei.

De asemenea, polițiștii și polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 260.000 de lei.

Luni, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 184 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 33 de obiective fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 668 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 152.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.157 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.252 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 46 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 88,5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.188 de mijloace de transport și  au intrat 58.484 de persoane, dintre care 8.601 de cetățeni ucraineni.

                                              DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE