COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 175 din 30 martie 2024

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 4.356 de evenimente, 2.685 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.671 circumscrise situațiilor de urgență.

De asemenea, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier. Ca urmare a acțiunilor desfășurate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 660 de permise (dintre care 55 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 317 certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 855 de posibile infracțiuni,  peste 24% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 167 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 188 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 88 de persoane și au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 9.224 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei.

Vineri, pompierii au efectuat 95 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 15 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 545.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.324 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 150 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor, au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.462 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 156.749 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 130 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,1 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 38.112 mijloace de transport și 138.548 de persoane, dintre care 8.490 de cetățeni ucraineni.

 DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE