COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 171 din 29 martie 2024

În acest sfârșit de săptămână, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în contextul sărbătoririi Paștelui Catolic.

În fiecare dintre aceste zile, aproape 20.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, precum și angajați ai altor structuri ale MAI, sunt pregătiți să intervină pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru fluidizarea traficului rutier, reducerea timpului de așteptare la punctele de trecere a frontierei de stat și gestionarea situațiilor de urgență.

Structurile ministerului vor desfășura acțiuni în sprijinul cetățenilor în special în  stațiunile turistice, unde se așteaptă un număr mare de turiști, în zonele aglomerate – centre comerciale și piețe, dar și în proximitatea bisericilor, unde au loc ceremoniile religioase specifice acestei perioade.

Astfel, 7.500 de polițiști, cu 3.700 de autospeciale, vor acționa, în medie, zilnic, pentru prevenirea și descurajarea comportamentelor antisociale și pentru combaterea faptelor care încalcă normele în vigoare.

O atenție deosebită va fi acordată măsurilor de prevenire a accidentelor rutiere, în condițiile în care se preconizează creșteri ale valorilor de trafic.

Pentru fluidizarea traficului pe drumurile publice și pentru prevenirea accidentelor rutiere, la nivel național, vor fi la datorie aproximativ 1.300 de polițiști rutieri. Aceștia vor acționa cu 400 de aparate radar și vor primi informații în timp real cu privire la desfășurarea traficului rutier de la colegii de la Inspectoratul General de Aviație al MAI.

Le recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită responsabilă în trafic, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță de siguranță față de celelalte autovehicule care să permită evitarea oricărui pericol.

Totodată, având în vedere condițiile meteorologice schimbătoare, este important ca înainte de a pleca la drum, conducătorii auto să se informeze în legătură cu prognoza pentru zona în care urmează să se deplaseze și să se pregătească în mod corespunzător.

3.000 de jandarmi vor fi în teren în aceste zile, pentru protejarea persoanelor și pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta ordinea publică. În noaptea de Înviere, aproximativ 700 de jandarmi vor fi prezenți în preajma lăcașurilor de cult, unde este așteptată o prezență numeroasă.

Jandarmii vor fi prezenți și în stațiunile montane, echipați și pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

În acest sfârșit de săptămână, peste 5.000 de pompieri, cu 4.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din situații de risc. Răspunsul la urgențele medicale este asigurat de 500 de echipaje SMURD.

Având în vedere specificul acestei sărbători, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție deosebită modului în care sunt utilizate lumânările și candelele: nu le lăsați nesupravegheate sau la îndemâna copiilor.

Și în punctele de trecere a frontierei de stat au fost dispuse măsuri suplimentare, având în vedere creșterile anticipate ale valorilor de trafic.

În această perioadă, peste 3.900 de polițiști de frontieră desfășoară zilnic, la nivelul întregii țări, activități de supraveghere și control la frontiera de stat, precum și pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere.

Pentru a evita aglomerările, le recomandăm celor care intenționează să tranziteze frontiera de stat terestră să consulte aplicația Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, care afișează timpii medii de așteptare din fiecare punct de trecere.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei aeriene, amintim că începând cu data de 31 martie 2024, odată cu aderarea României la Spațiul Schengen, persoanele care efectuează zboruri către sau dinspre State Membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.

Astfel, în aeroport, după ce vor face controlul de securitate, pasagerii vor merge direct către poarta de îmbarcare fără a se mai opri la filtrele Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie.

Cu toate acestea, sunt posibile verificări ale polițiștilor pentru stabilirea situației legale a persoanelor. Scopul acestora este prevenirea infracțiunilor transfrontaliere și a migrației ilegale.

Este important de menționat că toți pasagerii vor avea nevoie în continuare de un document de călătorie valabil! În ceea ce privește minorii, precizăm că aceștia vor putea călători în spațiul Schengen cu exact aceleași documente pe care trebuie să le dețină și la acest moment atunci când se deplasează în străinătate.

 

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE