COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 112 din 8 martie 2023

În ultimele 24 de ore efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.784 de evenimente, 2.310 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.474 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 822 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 57 de persoane.

Au fost prinși în flagrant 157 de autori de infracțiuni care au săvârșit 175 de fapte penale, și au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 371 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 586 de permise de conducere, dintre care 53 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 11.775 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei.

Tot ieri, pompierii au desfășurat 198 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 37 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 750 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 622.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.210 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 98 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.400 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 121.451 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 412 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 40,9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.859 de mijloace de transport și 63.891 de persoane, dintre care 6.813 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE