COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 107 din 6 martie 2023

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 3.914 evenimente, 2.590 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.324 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 798 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 221 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 227 de fapte penale, iar față de 27 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 383 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 955 de permise de conducere, dintre care 118 pentru consum de alcool și 11 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 12.885 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 5,2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 12 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.500 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.105 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 82 pentru stingerea de incendii și 2 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 16 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflată în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.400 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 120.712 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 50,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.135 de mijloace de transport și 80.248 de persoane, dintre care 6.982 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE