Emiterea duplicatului permisului de conducere disponibilă și online

Începând cu luna iunie, cetățenii care și-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita un duplicat direct prin intermediul serviciului online disponibil pe site-ul http://dgpci.mai.gov.ro, eliminând necesitatea prezenței fizice la ghișeu.

Beneficiile digitalizării serviciilor

Digitalizarea serviciilor privind permisele de conducere implică utilizarea tehnologiei în scopul de a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și transparența proceselor legate de reînnoirea și gestionarea permiselor de conducere.

Beneficiile acestor măsuri includ reducerea timpului de așteptare, scăderea birocrației, creșterea transparenței și accesibilității serviciilor și asigurarea securității datelor.

 Pași de urmat pentru cetățeni:

Pentru emiterea online a duplicatului permisului de conducere, parte a eforturilor continue de digitalizare și modernizare a serviciilor publice, cetățenii vor trebui să urmeze următorii pași:

  1. Să dețină cont de utilizator pe site-ul http://dgpci.mai.gov.ro
  2. Să transmită prin intermediul aplicației informatice următoarele documente:

      – Cererea solicitantului completată și semnată, bifând rubrica aferentă emiterii duplicatului permisului de conducere și completând în mod corespunzător motivul solicitării;

        – Actul de identitate, în termenul de valabilitate, în copie;

  1. Să achite contravaloarea permisului de conducere (89 lei) prin intermediul procesatorului de plăți disponibil pe site.

Singura modalitate de creare a conturilor de utilizator implică prezentarea solicitantului, o singură dată, pentru identificare la oricare ghișeu de permise sau înmatriculări.

Folosim acest prilej pentru a sublinia faptul că, în perioada următoare, se vor face demersuri și în ceea ce privește digitalizarea serviciilor privind înmatricularea vehiculelor.

Prin urmare, digitalizarea serviciilor publice reprezintă un pas important în modernizarea administrației și simplificarea interacțiunilor cetățenilor cu instituțiile publice, iar emiterea duplicatului permisului de conducere este unul dintre aceste servicii esențiale care va beneficia de pe urma tranziției către mediul online, în anul 2024.

***

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.

                                          DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE