Structurile Ministerului Afacerilor Interne au acționat în sistem integrat pentru combaterea infracțiunilor majore și pentru menținerea unui climat de ordine publică și siguranță a cetățeanului.
Activitățile derulate au vizat mai multe paliere de acțiune, cu accent pe identificarea persoanelor urmărite, combaterea migrației ilegale, combaterea traficului și consumului de droguri.
Persoane și bunuri urmărite, identificate de structurile MAI
Astfel, în cooperare cu partenerii europeni, polițiștii români au pus în aplicare, în perioada 8 – 14 septembrie 2023, 14 mandate europene de arestare, fiind depistate 113 persoane semnalate de către Statele Membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 234 de persoane erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 15 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, pe teritoriul României au fost găsite 57 de autovehicule, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, în aceeași perioadă, 203 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
La data de 18 septembrie 2023, polițiștii Direcției Investigații Criminale – I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat în vârstă de 55 de ani, din Municipiul București, care se sustrăgea executării pedepsei, aflându-se în afara României.
Acesta a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de înșelăciune și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.
De asemenea, cel în cauză se sustragea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanța, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Combaterea traficului și consumului de droguri
La data de 13 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Brașov. Acțiunea a fost urmată de o prindere în flagrant delict și de alte două percheziții domiciliare, efectuate în cursul zilei de 14 septembrie, în municipiul Onești, județul Bacău, în două cauze, având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2023, bănuiții ar fi comercializat, în mod repetat, către consumatori din județul Brașov, droguri de risc și mare risc.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat cocaină, cannabis, amfetamină și ketamină.
În baza mandatelor de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au fost conduse 7 persoane bănuite, în vederea audierii și completării materialului probator în cauză, acestea fiind reținute, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 14 septembrie, cele 7 persoane bănuite au fost prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă ulterior.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, împreună cu celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care asigură măsurile de ordine publică în zona desfășurării festivalului de muzică electronică Sunwaves, din Constanța au constatat 38 de fapte de natură penală cu privire la deținerea unor substanțe interzise atât de către cetățeni români, cât și străini.
În aceste cazuri, accesul respectivelor persoane la festival a fost interzis și au fost sesizate autoritățile competente pentru cercetarea penală a celor care dețineau substanțele interzise.
Combaterea migrației ilegale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga și Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat 41 de cetățeni străini, intrați și aflați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia. Pentru depistarea acestora, polițiștii de frontieră s-au folosit de mijloacele tehnice de supraveghere – termoviziune, aparatură de observare fixă, drone şi un avion prezent în cadrul operațiunii Frontex JO Terra 2023. De asemenea, a existat o strânsă cooperare cu autoritățile de frontieră sârbe și Agenția Frontex.
În data de 15.09.2023, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – ITPF Timişoara au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, la aproximativ 50 m de frontieră, pe direcția localității de frontieră Comloșu Mic, un grup masiv de persoane care se deplasa din interiorul țării spre frontiera cu Serbia.
O aeronavă de supraveghere aeriană care participă la operațiunea FRONTEX JO Terra 2023 a ajuns imediat în zonă, și, împreună cu dronele din dotarea ITPF Timișoara, au cercetat aerian zona în vederea coordonării activității de la sol a lucrătorilor noștri.
Totodată, o patrulă mixtă româno-sârbă, care s-a creat în momentul operativ, fiind declanșată procedura de patrulare în comun, s-a deplasat în zona de frontieră, fiind ghidați de mijloacele tehnice de supraveghere aeriene și terestre, care au identificat 27 de cetățeni străini, aflați în culturile înalte de pe câmp.
Persoanele în cauză, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Nepal și Pakistan, toți bărbați care au intrat legal pe teritoriul României.
La scurt timp, polițiștii de frontieră de la același sector au mai observat cu ajutorul postului de observare cu termoviziune fix, alte patru persoane care se deplasau pe jos, spre granița cu Serbia. Traseul a fost monitorizat, persoanele au fost identificate și conduse la sediul sectorului pentru cercetări. Este vorba despre doi cetățeni din Nepal, unul din India și unul din Sri Lanka.
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea frontierei, pe direcția localității de frontieră Jimbolia, trei grupuri de cetăţeni străini care se deplasau din interiorul țării spre frontiera cu Serbia.
Cele zece persoane, întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Nepal și au intrat legal pe teritoriul României.
Din primele declarații, toți cei 41 de migranți au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în diverse state din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne continuă acțiunile în sistem integrat pentru prevenirea infracțiunilor și pentru sancționarea persoanelor care comit fapte ilegale.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE