COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 447 din 17 septembrie 2023

Asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat au constituit, și în cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 4.663 de evenimente, 3.190 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.473 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 857 posibile infracțiuni. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 195 de autori de infracțiuni și au depistat 13 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 310 certificate de înmatriculare și au fost reținute 704 permise de conducere, dintre care 111 pentru consum de alcool și 23 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.832 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 49 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 4 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 144 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 155.000 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.241) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 39 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 13 persoane.

Un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.4231 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 143.058 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 12 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 35.939 de mijloace de transport și 141.978 de persoane, dintre care 14.892 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE