COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 225 din 15 mai 2023

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, supravegherea și controlul frontierei de stat, creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea intervenției în situații de urgență.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.492 de evenimente, 3.027 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.465 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 830 de posibile infracțiuni, peste 25% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 36 de persoane.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 11 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 197 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 213 fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au retras 346 de certificate de înmatriculare și au reținut 788 de permise de conducere, dintre acestea 110 pentru consumul de alcool și 13 pentru consumul de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.753 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4.1 milioane de lei. Ieri, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 44.500 de lei, în urma controalelor pe linia prevenirii situațiilor de urgență

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.229) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 62 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane. De asemenea, polițiștii au intervenit la salvarea unei persoane cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, 2 cetățeni ucraineni au depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.410 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 132.291 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 10 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.484 de mijloace de transport și 100.200 persoane, dintre care 8.438 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE