COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 221 din 13 mai 2023

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, supravegherea și controlul frontierei de stat, creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea intervenției în situații de urgență.

Polițiștii și jandarmii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 2.284 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.407 situații de risc pentru cetățeni. Cele mai multe intervenții, respectiv 1.137, au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 61de incendii și au efectuat 6 misiuni pentru descarcerare.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 7 persoane. Totodată, personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 732 de posibile infracțiuni, aproximativ 18% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 67 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 126 de autori de infracțiuni și au depistat 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 292 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 516 permise de conducere,  dintre care 31 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au aplicat 8.455 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3 milioane de lei, iar pompierii, în urma celor 164 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 741 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 232.100 de lei.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.408 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 132.272 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 85 de permise de ședere fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 41,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.064 de mijloace de transport și 83.159 de persoane, dintre care 7.973 de cetățeni ucraineni.

 DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE