COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 166 din 27 martie 2024

Aproximativ 100 de percheziții la nivel național

 Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 98 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave.

Polițiștii și jandarmii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 2.451 situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.567 de situații de risc pentru cetățeni. Cele mai multe intervenții, respectiv 1.274, au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 108 incendii și au efectuat 5 misiuni pentru descarcerare.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 4 persoane.

Personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane aflate în situații de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 875 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 94 de persoane.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 153 de autori de infracțiuni și au depistat 26 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 389 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 536 de permise de conducere, dintre care 41 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

În intervalul menționat, polițiștii și jandarmii au aplicat 9.817 sancțiuni contravenționale, iar pompierii, în urma celor 144 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 613 sancțiuni contravenționale.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 25.355 de mijloace de transport și 83.086 de persoane, dintre care 8.184 de cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.462 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 156.398 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 132 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,3 %.

                                           DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE