COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 112 din 4 martie 2024

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, angajații MAI au intervenit în cazul a 4.419 de evenimente, 2.865 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.554 situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 894 de posibile infracțiuni, aproximativ 27% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 260 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 262 de fapte penale și au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru 30 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

1.047 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri, dintre care 164 pentru consum de alcool și 24 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 467 de certificate de înmatriculare.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 13.615 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5,9 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 18 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificat un obiectiv care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu.

Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.228 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 169 pentru stingerea de incendii și 11 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

De asemenea, polițiștii au salvat o persoană cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 10 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.460 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 154.752 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 22 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,2 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.157 de mijloace de transport și 97.710 persoane, dintre care 7.798 cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE