COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 574 din 18 noiembrie 2023

Asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat au constituit, și în cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.055 de evenimente, 2.640 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.415 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 869 de posibile infracțiuni, peste 24 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 124 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 131 de fapte penale.

În cursul zilei de ieri au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Față de 66 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 322 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 617 permise de conducere, dintre care 50 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.146 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 119 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 27 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 498 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 364.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.200 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 65 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor a fost salvate 3 persoane.

La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 9 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.453 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 147.958 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 72 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 35,4 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 27.755 de mijloace de transport și 89.631 de persoane, dintre care 7.873 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE