În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.254 de evenimente, 2.719 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.535 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 927 de posibile infracțiuni, aproximativ 18 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 158 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 168 de fapte penale. Față de 54 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 352 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 547 de permise de conducere, dintre care 55 pentru consum de alcool și 9 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.859 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 145 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 26 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 529 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 478.000 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.236) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 114 pentru stingerea de incendii. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 22 de persoane.
În ultimele 24 de ore, 2 cetățeni ucraineni au depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.435 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 144.826 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 136 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 18,2 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.550 de mijloace de transport și 82.494 de persoane, dintre care 8.054 cetățeni ucraineni.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE