COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 477 din 2 octombrie 2023

Asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat au constituit, și în cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.903 evenimente, 3.390 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.513 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 991 de posibile infracțiuni, aproximativ 25% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 233 de autori de infracțiuni care au săvârșit 254 de fapte penale, iar față de 40 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În plus, au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 368 de certificate de înmatriculare și au reținut 852 de permise de conducere, dintre care 142 pentru consum de alcool și 19 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 10.749 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,3 milioane de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.191 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 158 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 23 de persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.432 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 144.081 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 27 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,6 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 28.119 mijloace de transport și 121.416 persoane, dintre care 11.248 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE