COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 475 din 1 octombrie 2023

Duminică, 1 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, efectuează 44 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă în formă calificată, complicitate la contrabandă în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2021, în zona de vest a țării (județele Timiș, Arad, Bihor și Hunedoara), precum și în municipiul București, mai multe persoane s-ar fi constituit într-un grup infracțional organizat specializat în introducerea fără drept în țară de deșeuri provenite din spațiul intracomunitar, în scopul obținerii de beneficii financiare substanțiale, punând astfel în pericol sănătatea populației și mediul înconjurător.

Pe parcursul activității de urmărire penală, au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând peste 1.500 de tone de deșeuri. Pentru alte transporturi depistate la intrarea în țară nu a fost permis accesul pe teritoriul României.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi conduse aproximativ 40 persoane, în vederea audierii.

Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj, Oradea, Alba Iulia, serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad, Hunedoara și Sibiu, specialiștilor din cadrul ANAF și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu. Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul grupărilor mobile de jandarmi din Timișoara și Cluj și inspectoratelor județene de jandarmi din Arad, Bihor, Alba și Sibiu. Pe parcursul investigațiilor și cercetărilor efectuate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a acordat sprijin prin I.T.P.F. Oradea, S.T.P.F. Borș și S.T.P.F. Nădlac. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.736 de evenimente, 3.245 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.491 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 865 de posibile infracțiuni, aproximativ 26% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 207 de autori de infracțiuni care au săvârșit 226 de fapte penale, iar față de 36 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În plus, au fost depistate 14 de persoane urmărite național sau internațional.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 229 de certificate de înmatriculare și au reținut 722 de permise de conducere, dintre care 103 pentru consum de alcool și 28 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.718 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 37 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 3 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 82.500 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.176 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 151 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 4 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 18 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 16 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.431 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 144.054 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 28 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,9 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 35.657 de mijloace de transport și 132.967 de persoane, dintre care 13.227 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE