COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 462 din 23 septembrie 2023

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.717 evenimente, 3.089 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.628 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 939 de posibile infracțiuni, aproape 25% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 175 de autori de infracțiuni care au săvârșit 181 de fapte penale, iar față de 51 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În plus, au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 624 de certificate de înmatriculare și au reținut 336 de permise de conducere, dintre care 55 pentru consum de alcool și 18 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.663 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 151 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 35 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 523 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 661.500 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.361 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 95 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.431 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 143.477 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 61 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44,9 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 29.749 de mijloace de transport și 116.748 de persoane, dintre care 11.722 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE