Prefectul județului Iași a mediat un dialog între autoritățile medicale și reprezentanții cultelor și minorităților pentru a promova vaccinarea

În contextul în care epidemiologii arată că, cel mai probabil din luna ianuarie urmează o perioadă în care pandemia se va intensifica încă o dată din cauza variantei omicron a SARS-CoV-2, Instituția Prefectului-Județul Iași a organizat o întâlnire la care au participat pe de o parte domnii Vasile Cepoi și Lucian Indrei ca reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Iași și pe de altă parte reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Episcopiei Romano-Catolice, Cultului Penticostal, Bisericii Baptiste, Bisericii Creștine după Evanghelie, Comunității Evreilor din Iași, Comunitatea Romilor din Iași. Dialogul a avut drept scop promovarea și încurajarea activității de vaccinare cu deosebire în comunitățile reticente la mesajul venit din partea autorităților oficiale, administrative sau chiar medicale.

Domnul director al DSP Iași, Vasile Cepoi, a oferit explicații pentru care o parte dintre informațiile despre acest virus care a generat pandemia au provocat confuzie și în cea mai mare măsură explicația constă în faptul că, fiind vobra despre un virus necunoscut, informațiile nu au fost suficiente de la început, iar anumite lucruri comunicate la debutul pandemiei au trebuit apoi adaptate. Multă confuzie s-a creat din cauza unui amestec de contexte diferite.

Niciodată, nicio boală din istorie nu a cauzat 500 de morți în aceeași zi, așa cum s-a întâmplat cu COVID-19 în această toamnă în România. Deci pericolul este uriaș. Vă rugăm să ne sprijiniți și, în comunitățile în care dumneavoastră aveți credibilitate și autoritate, să le explicați oamenilor ce periculos poate fi virusul, că peste 90% dintre cei care au murit în această toamnă erau nevaccinați. Este adevărat că s-au îmbolnăvit și oameni care s-au vaccinat, dar nu au făcut forme severe. Și asta se vede și în Europa Occidentală, acolo unde a fost valul al patrulea, dar pentru că ei erau vaccinați în procent mult mai mare, au murit mult mai puțini oameni”, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

***

Oricine trebuie să știe faptele, datele precise, atunci când vorbim despre COVID-19 și vaccinare. Dar acestea trebuie să fie comunicate de oameni care au credibilitate în comunitățile pe care le reprezintă, iar din acest motiv am intermediat această întâlnire între autoritățile medicale și reprezentanții cultelor și minorităților din județul Iași. Noi am cerut sprijinul acestor lideri pentru că dorim să îmbunătățim rata de vaccinare, iar un număr cât mai mare de persoane imunizate este un factor de protecție pentru toată lumea pentru că virusul s-ar răspândi mai greu, am proteja mult mai mulți oameni și spitalele nu s-ar umple imediat ce se anunță un alt val pandemic.
Discuția de astăzi a fost una bună, intensă și constructivă”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

Instituția Prefectului – Județul Iași
Prefect, Marian GRIGORAȘ