Municipiul Iași: incidența COVID-19 a depășit 2 la mie

Municipiul Iași a depășit incidența de 2 la mia de locuitori (2,15). În această situație, din ordinul prefectului, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași într-o ședință extraordinară și conform legislației în vigoare, s-a luat o hotărâre prin care în municipiul Iași se aplică o serie de măsuri sanitare preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.

Între măsurile care se vor aplica începând de mâine în municipiul Iași timp de două săptămâni (mai precis, de pe 24 septembrie până pe 07 octombrie 2021) se numără:

1. organizarea competițiilor sportive în spaţiile închise sau deschise este permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. (*)

2. organizarea și desfășurarea în interior a activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

3. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. (*)

4. activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. (*).

5. activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.

6.1 organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior este permisă cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
6.2 organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană este permisă doar în cazurile specificate conform textului cu asterisc (*).

6.3 organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă se respectă condițiile specificate conform textului cu asterisc (*);
6.4 organizarea de evenimente private aferente meselor festive până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior este permisă numai pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.

7.1 organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică.
7.2 organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, este permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

8.1 organizarea de conferinţe este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică.
8.2 organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, este permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

9. organizarea de mitinguri şi demonstraţii, în condiţiile Legii nr. 60/1991 este permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

10. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă în intervalul orar 5.oo – 2.oo fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

11. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului.

12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.oo – 2.oo dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

***

„În ultimele zile numărul de cazuri pozitive cu COVID-19 a crescut îngrijorător și, din păcate, am reintrat într-o spirală periculoasă. Numărul mare de infectați înseamnă și prea multe cazuri grave care ajung în același timp la spital.
Recomandarea mea este să nu lăsăm prea ușor garda jos și să ne păzim respectând regulile sanitare preventive, iar cei care nu s-au vaccinat încă, să ia în considerare să o facă în aceste zile”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași
Prefect, Marian GRIGORAȘ