În județul Iași s-au ocupat peste 17.000 dintre locurile de vaccinare disponibile până pe 31 ianuarie

            Pentru etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19 în județul Iași s-au ocupat pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/ până în acest moment 17.201 locuri până pe 31 ianuarie 2021.

Având în vedere că în data de 18 ianuarie începe procedura de vaccinare în cele 17 centre de vaccinare din județul Iași, se vor distribui de la sediul DSP Iași către aceste centre un număr de 3.204 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2 astfel:

  1. SC Antibiotice SA Iași – 360 doze;
  2. Podu Iloaiei – 30 doze;
  3. Frumos – 60 doze;
  4. Hârlău – 42 doze;
  5. Pașcani – 180 doze;
  6. Colegiul „Mihai Eminescu” – 180 doze;
  7. Colegiul „C. Negruzzi” – 180 doze;
  8. Școala Gimnazială „Șt. Bârsănescu” – 180 doze;
  9. Școala Gimnazială „G. Călinescu” – 180 doze;
  10. Spital Elytis – 360 doze;
  11. Spital„Sf. Sava” – 360 doze;
  12. Policlinica „Regina Maria” – 180 doze;
  13. Spitalul Clinic „Elena Doamna” – 360 doze;
  14. SC MedLife SA – 360 doze;
  15. Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu” – 120 doze;
  16. Liceul Teoretic Waldorf – 54 doze;
  17. Tomești – 18 doze.

Până în prezent în județul Iași s-au vaccinat 11.158 de persoane, respectiv cadre medicale, lucratori din prima linie împotriva pandemiei și beneficiari din centrele rezidențiale.

Au trecut deja două zile de când a început procedura de programare pe platforma națională și la nivelul județului Iași constatăm că s-au ocupat 17.201 din totalul locurilor existente până la sfârșitul lunii ianuarie. Sunt deja semnale clare că ieșenii doresc să se vaccineze împotriva virusului SARS-CoV-2.

Încurajăm persoanele de peste 65 de ani și persoanele care suferă de boli cronice să se înscrie cu încredere pentru vaccinare, să solicite sprijin în cazul în care au nevoie de ajutor pentru programare.

Încurajăm persoanele juridice din domeniile esențiale, așa cum au fost definite pentru această etapă de vaccinare, să-și programeze angajații care doresc vaccinarea.

Vaccinul împotriva COVID-19 este cea mai bună cale de a depăși această pandemie”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

Președintele

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași

 Prefect, MARIAN GRIGORAȘ