Au fost administrate 161.000 doze de vaccin împotriva COVID19 în județul Iași

Campania de vaccinare în județul Iași continuă cu un ritm constant. Am depășit 161.000 de doze administrate – peste 90.000 de oameni au primit prima doză și mai mult de 70.000 de persoane au făcut procedura completă de două doze de vaccin.

Trei centre din județul Iași (Ciurea, Țibănești și Vlădeni) care au administrat până acum vaccinuri AstraZeneca, începând cu data de 19 aprilie vor vaccina populația cu serul produs de Moderna (se vor face vaccinuri AstraZeneca doar pentru rapel).

De astăzi s-au deschis încă 9 fluxuri de vaccinare (6 fluxuri în centre deja existente și 3 centre de vaccinare noi) – în toate acestea se administrează vaccinuri Pfizer. În același timp, în toate centrele s-a mărit capacitatea de la 60 la 96 de doze de vaccin zilnic.

Astfel, în următoarele centre deja existente s-a înființat un al doilea flux de vaccinare:

  1. Școala Gimnazială „Șt. Bârsănescu” Iași – Sala de sport, str. Zugravi nr. 12A, Iași.
  2. Școala Gimnazială „G. Călinescu” Iași – Sala de sport, str. Amurgului nr. 21, Iași.
  3. Colegiul „C. Negruzzi” Iași – Sala de sport, str. Toma Cozma nr. 4, Iași.
  4. Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu” Iași – Sala de sport, Str. Ion Creangă nr. 27, Iași.
  5. Pașcani – Sala Sport, Colegiul M. Sadoveanu, Str. Sportului nr. 12.
  6. Podu Iloaiei – Sala de sport Centrul Civic.

Următoarele trei fluxuri vor funcționa în centre de vaccinare nou înființate:

  1. Miroslava (Uricani) – corp școală sat Uricani, str. Miron Barnovschi nr. 63, com. Miroslava.
  2. Popricani – Căminul Cultural Popricani, sat Popricani, com. Popricani.
  3. Mircești – Căminul Cultural Mircești, sat Mircești, str. V. Alecsandri.

În județul Iași sunt acum deschise și funcționează în total 43 de fluxuri de vaccinare.

În ultimele 24 de ore au fost administrate 1.967 doze de vaccin, din care 1.151 persoane au primit prima doză, iar 816 persoane au fost vaccinate cu a doua doză.

În toate centrele de vaccinare din județul Iași s-au administrat 161.346 doze de vaccin împotriva COVID-19 de la începutul campaniei (27 decembrie) și până acum.

Cu prima doză s-au vaccinat 91.146 de oameni, iar 70.200 persoane au primit și rapelul (a doua doză a vaccinului).

Instituția Prefectului Județul Iași

 Prefect, MARIAN GRIGORAȘ